VLAD BRUMARU

„Cred foarte mult în munca asta. Cred în întâlniri. Întâlniri între oameni care sunt dispuși să caute, să fie vulnerabili, să se modifice și să se dezvolte reciproc. Cred în adevăr, în datoria noastră de a căuta permanent și a releva adevărul.”

🎭Vlad sau Brumi este un tânăr actor angajat la Teatrul Godot. Deși el spune că a fost printre cei norocoși pentru că a prins multe ocazii și oportunități de a jucat în diverse colaborări, acest lucru nu ar fi fost posibil fără talent sau determinare. Lucruri, pe care Brumi le știe prea bine. Un actor face nu doar o meserie, ci, ceva în care crede, iar pentru el contează munca multa și întâlnirile dintre oameni. Iar un început aproape nou, pentru el, este atât un motiv de bucurie, cât și unul de a munci și a învăța mai multe despre el. Mai multe despre planuri, gânduri și visele sale poți citi în mini-interviul de prezentare de mai jos.

Ai terminat anul trecut, în 2020, masterul în Arta Actorului, iar ca orice actor ai vrut să te angajezi odată cu terminarea studiilor. Corect?

Da, acesta era planul, sau poate mai degrabă visul, pentru că în breasla noastră procentul de studenți care se angajează chiar după ce termină facultatea este foarte mic. Noi am fost printre norocoși. Privind realist lucrurile, te aștepți și te pregătești oarecum din timp să ai un traseu lipsit de confort, imprevizibil și presărat cu incertitudini.

Chiar ai fost printre norocoși pentru că știu că te-am văzut jucând în mai multe spectacole, chiar și când erai student. Știu că și spectacolele voastre de la master s-au jucat în teatre.

Da. Am jucat „Poveste din patria noastră” (r. Emanuel Pârvu la Teatrul Mic), „Revizorul”(r. Slava Sambriș, la Teatrul Național). Înainte de pandemie am avut o vizionare și cu „Poveste din patria noastră” la Teatrul Național, unde a fost luat, dar nu am mai apucat să scoatem premiera. Erau discuții pentru o vizionare și a spectacolului „O oră de liniște”(r. Mihai Constantin). De asemenea, „Unchiul Vanea”(r. Tania Filip) trebuia să-l jucăm la Teatrul Mic, dar odată cu pandemia s-au pus pe pauză toate. O alta șansă mare pe care am avut-o a fost faptul că am început încă din anul I să fac figurație în teatre. Ne-a luat domnul Doru Ana, profesorul nostru, pe câțiva dintre studenți în „O scrisoare pierdută” (r. Doru Ana de la Teatrul Bulandra) și în „Țarul Ivan își schimbă meseria” (r. Gelu Colceag de la Teatrul Metropolis) ceea ce pentru noi a fost un eveniment major. Doar faptul ca eram în teatru, pe scenă, cu actori importanți ai peisajului teatral romanesc era incredibil pentru noi, nu conta că facem figurație. Oportunitatea de a vedea actorii la lucru, de a vedea culisele și lumea din spatele scenei era ceva fascinant. Țin minte că am văzut „Țarul Ivan…” de zeci de ori, la fiecare reprezentație la care am luat parte, când nu eram în scenă eram după pantalon și urmăream din spate tot spectacolul, îl știam aproape pe de rost. La „Scrisoarea…” nu puteam sa văd din culise în scenă, dar îl ascultam de fiecare dată. La „Coriolanus” la fel. Am învățat o grămadă de lucruri și am furat multă meserie în acea perioadă. Am luat contact cu lumea teatrului care e destul de diferită de mediul protejat al școlii care e un fel de bulă de sine stătătoare. Privind retrospectiv au fost niște experiențe esențiale în parcursul nostru. Aș mai adăuga la evenimente formatoare în teatru și spectacolele „Hamlet și noi”(r. Antoaneta Cojocaru) și „Coriolanus”(r. Ducu Darie) care au avut un mare impact asupra mea. Lista poate continua, dar cred ca am deviat deja destul de la subiect. Cred că întâlnirile sunt foarte importante în această meserie și eu am avut mare noroc și la capitolul ăsta. M-am intersectat cu oameni extraordinari care au fost destul de darnici să împărtășească și cu mine din bagajul lor, de la care am învățat și care mi-au ghidat oarecum parcursul.

Deci ai zis până acum de teatre de stat, dar uite, până să se închidă Teatrul Godot în 2018 tu erai student. Cum simțeai pe atunci atmosfera de aici?

Mă leagă foarte multe experiențe de acest teatru. Eu împreună cu colegii mei am jucat un spectacol la Godot înainte de închidere – „Bucureștiul meu” se numea, în regia profesoarei noastre Adelaida Zamfira. Era mai mult un performance, cu monologuri scrise de noi, momente de muzică, de mișcare și de dans, pornite de la un examen de creație și consolidate in vara dintre anul I și anul II într-un spectacol. L-am jucat în mai multe festivaluri, prin diferite spații. La un moment dat l-am jucat și la Godot, Geo(n.r. George Remeș – fondatorul Teatrului Godot) l-a văzut, i-a plăcut și l-a luat în repertoriu. Țin minte că pentru noi, niste studenți de anul II, să avem un spectacol la Godot, era o mare realizare. Nu pot sa uit nici petrecerile. Prima petrecere la care am fost în București a fost la Godot, cea de deschidere a anului. Eram uimit, copleșit de lumea pe care o descopeream. Au mai urmat multe de atunci și până acum. Mereu mi-a plăcut pentru că îl vedeam ca pe un punct comun, un nucleu, un hub, unde se strângeau oameni pe care îi apreciam care munceau, creau și se distrau împreună. Am văzut și foarte multe spectacole din repertoriu, veneam destul de des. Deci da, pot spune ca a fost un laitmotiv al studenției mele și că am o legătură puternică cu acest teatru.

Te vedeai în continuare să joci la Godot? Ați avut dat un concurs pentru a fi angajați și te-aș întreba cum ai primit vestea că se angajează la Godot? După câte spui, cred că te-ai dus cu drag, nu?

Da, m-am dus cu mult drag. Mult drag si multe emoții. M-am bucurat foarte tare când am auzit că se face concurs. A fost o nebunie totală în acea perioadă, toți eram efervescenți, agitați, „vuia târgul” ca să zic așa…Toată lumea întreba dacă te duci la concurs: ce ți-ai pregătit? cu ce monolog te duci? cât ai repetat?… Aproape toate sălile din facultate erau ocupate de oameni care se pregăteau pentru concurs. Am avut emoții mari pentru că miza era, la rândul ei, mai mult decât considerabilă și m-am bucurat enorm când am aflat că am luat. Mi se pare foarte importantă, curajoasă și benefică mișcarea pe care vrea să o inițieze Geo.

Te referi la posibilitatea de a da o șansă și tinerilor actori să fie văzuți?

Da. Un grup de actori tineri care sunt, mai mult sau mai puțin, la început de drum, cu elan, pasiune și dorință, să pună bazele unei trupe, să fie comasați cu regizori și actori însemnați, consolidați și experimentați. Oameni care vin să construiască din drag și iubire pentru meserie. O fuziune, o întâlnire a generațiilor, din care toata lumea are de câștigat, care se poate cristaliza în experiențe bogate pentru cei implicați și spectacole de înaltă calitate pentru public.

Ce simți, acum?

Speranță, bucurie și entuziasm.

Totul se întâmplă și după o pauză destul de mare, iar tu ai ocazia deja să joci, pentru că și repeți la ce spectacole o să iasă, corect?

Da, e foarte frumos. Sunt foarte însuflețit acum când văd că totul începe să prindă contur și să se materializeze. Venind aici în fiecare zi, văd cum o idee, un vis se concretizează, capătă formă și greutate, se construiește sub ochii mei… Eu sunt puțin mai sceptic și cinic înainte de vreme, încerc să-mi țin entuziasmul sub control, dar câteodată nu-mi iese, cum e și acum în perioada asta.

Te vezi pe tine ca actor crescând pe scena de la Godot?

Da. Sper să joc în cât mai multe spectacole și să am parte de partituri cât mai variate care să mă provoace și să mă ajute să mă dezvolt. Sper să am întâlniri cu oameni de la care să învăț. Sunt de părere că pentru toți din trupa teatrului e o oportunitate foarte bună să creștem. Cred că e un fundament solid pentru dezvoltarea noastră ca actori și pentru dezvoltarea noastră ca teatru. Și mai cred că poate să fie una dintre cele mai puternice și semnificative mișcări teatrele din țară, din ultimii ani.

Te referi ca mișcarea independentă?

Independentă și nu numai. Din câte știu eu este o premieră faptul că un teatru independent își angajează actori. Deci din start e ceva inedit și inovativ. Și tocmai de asta sunt entuziasmat, știind spectacolele pe care le avem în lucru și pe cele care urmează în plan…

Ai un gând sau un crez personal despre ce înseamnă pentru tine să fii actor?

Poate sună puțin exagerat, dar cred că meseria de actor e sfântă. Așa o văd, nu știu de ce. Practicată așa cum trebuie, poate accesa niște zone rar simțite în viața cotidiană. Ridică întrebări și relevă adâncimi și aspecte pe care le consider absolut necesare pentru dezvoltarea noastră ca societate și ca specie. Și asta vine la pachet și cu anumite responsabilități. Cred foarte mult în muncă. În munca propriu zisă de a investi acolo sutele, miile de ore necesare ca să crești și să iți perfecționezi meșteșugul. Talentul e important, dar contează până la un anumit punct. Degeaba îl ai dacă nu știi să-l gestionezi, să uzi acolo floarea aia, să-i dai lumină. Mi se pare că există iluzia asta de boemie a actorului, pe care la început am avut-o și eu, iluzia că totul e despre nopți pierdute, băute, cântece la chitară, și plete în vânt. E și cu aspectele astea(mai puțin pletele în vânt în cazul meu), de multe ori foarte plăcute, nu zic nu, dar e mult mai mult de-atât. E cu nopți nedormite, cu gânduri care nu-ți dau pace, cu frustrări, cu eșecuri, cu încercări nenumărate, cu consum, cu suflet. Cred foarte mult în munca asta. Cred în întâlniri. Întâlniri între oameni care sunt dispuși să caute, să fie vulnerabili, să se modifice și să se dezvolte reciproc. Cred în adevăr, în datoria noastră de a căuta permanent și a releva adevărul.

interviu realizat de Diana Parpalea

Vlad vă așteaptă la Godot pentru a-l cunoaște mai bine, în următoarele spectacole:

Hotel Godot. 11 piese scurte, spectacol produs de George Remeș, producție a Teatrului Godot

10 ani mai târziu, spectacol regizat de George Remeș, producție a Teatrului Godot

Godot Love Station, spectacol regizat de Radu Gabriel, producție a Teatrului Godot