VLAD IONUȚ POPESCU
„Actoria nu e magie. Și totuși pentru unii, poate fi. Fiecare pe cont propriu. Fiecare actor care ține la
craft-ul său cred că oferă în timp o însemnătate personală muncii sale. Pentru mine reprezintă nevoia de
a fugi de mine și de a mă dezvălui în același timp.”

🎭Vlad este un tânăr actor angajat la Teatrul Godot. Are multe gânduri despre ce înseamnă această meserie pentru el, dar nu încetează niciodată să spună cât de importantă este munca, pe lângă talent. Îi place să fie sincer și deschis noilor provocări. Joacă de când era student și deși i-a fost frică că poate pierde niște pași importanți, a reușit să țină pasul, într-un final, atât cu lumea din afara școlii, cât și în munca cu colegii săi de generație. Mai multe despre el ca om și ca actor poți să citești mai jos în mini-interviul lui de prezentare.

Ai terminat licența în 2020, acum ești anul I la Master. Dar nu ai stat mai deloc și știu că ai jucat destul de mult prin spectacole, în diverse colaborări. Cum a fost pentru tine să începi să cunoști lumea unui teatru așa de tânăr?

Mereu am simțit mai multe lucruri când a trebuit să mă gândesc la „cum a fost”. Am încercat să mă raportez ca la un lucru care era firesc să se întâmple. M-am bucurat și am suferit în același timp. Toate proiectele din afara școlii au fost puțin copleșitoare pentru mine, adică m-am izbit cam repede de responsabilitățile și dificultățile aferente meseriei, dar eu zic că a meritat. Am avut ocazia să creez conexiuni frumoase cu mulți oameni care mi-au rămas apropiați și să învăț  „meserie” de la diferiți actori care m-au inspirat încă din liceu. Plus o școala a vieții.

Deci ai fost și tu tot unul dintre norocoșii care a avut ocazia să aibă proiecte în afara școlii…

Da, am fost foarte norocos. Mai ales în pandemie, am pus la dospit câteva proiecte, inclusiv un film. Însă e discutabil atunci când începi să intri în pâine mai repede decât e cazul. Adică pe de o parte e minunat pentru că îți dă încredere în tine și în ce poți să faci, dar în același timp, e periculos pentru că încă e o vârstă a căutărilor, iar profeții falși sunt la orice colț de stradă. Dar experiența de viață m-a învățat să-mi gestionez bine informațiile primite de la ceilalți și să nu pun ideile nimănui pe un piedestal. Cred că e foarte periculos să faci asta în meseria noastră, mai ales la vârste fragede. Văd în jur oameni care iau de-a bună orice părere venită din partea unui om de teatru consacrat, ceea ce îi oprește să-și dezvolte ei înșiși un set de valori. Mereu am mers pe premisa „câte puțin de la fiecare”, tocmai pentru a întregi prin propria-mi persoană cumulul de inspirație. Și da, revenind, mereu am trăit cu frica asta, cu faptul că dacă am început mai devreme, pot să și termin mai devreme. Dar acum mingea e la mine, iar tot ce trebuie să fac este să rămân deschis și să muncesc cu aceeași pasiune.

Dar pentru asta cred că trebuie să ai parte și de mai multe provocări, corect?

Evident. Și sper ca provocările/ ocaziile viitoare să arate cel puțin ca cele de până acum. Uite, alt noroc pe care l-am avut a fost faptul că în fiecare proiect în care am fost implicat m-am găsit în situația de a mai descoperi încă o latură a personalității mele. Și chiar dacă unii mi-au zis că vezi-doamne joc același lucru mereu, eu mă bucuram pentru că asta însemna că eram eu pe scenă și că nu apelam la șabloane, preconcepții despre anumite categorii de oameni.

Prin anul I cât de familiar erai cu Godot, pentru ai prins cam un an până să se închidă?

Mai mult din auzite. Dar nici măcar un an nu cred că am prins. În anul I e foarte greu să mergi la teatru pentru că ai program până seara târziu, la 21 sau chiar 12 noapte, iar dacă vrei să vezi un spectacol trebuie să chiulești. Dar mergeam cât de des puteam, peste tot. Inclusiv la Godot.

Cum a fost pentru tine decizia de a merge la un concurs de angajare?

Cu dificultăți. În timpul unor filmări am văzut castingul la Godot și am zis: să mă duc? nu am cum să mă angajez pentru că sunt anul II spre anul III. Și Brumaru, cu care m-am întâlnit într-o seară nu că m-a convins, dar mi-a dat încrederea necesară. Mă gândeam că sunt copil, vin acolo oameni de 30 de ani să dea castingul, cu multă experiență. Și mi-a spus așa niște cuvinte frumoase – sigur nu mai ține minte – încât mi-am făcut încredere și-am zis: aia e, mă duc acolo și le zic că sunt anul II, mă lasă să dau proba, nu mă aleg, dar măcar mă rețin, află că exist și eu. Am mers, dar m-am certat foarte tare cu cei de la filmul respectiv din cauza programului. Le-am zis să mă lase pentru că filmarea se termină în trei zile și eu după ce fac? Era o oportunitate pentru mine. Și m-am simțit atât de bine la casting încât – here I am.

Ți-ai format o părere despre Godot și ce-și propune el ca mișcare de teatru independent?

Părerea era deja formată, înainte de a merge la casting. Dar cred că e nevoie ca teatrul independent să aibă o imagine. Nu doar în micro – fiecare teatru în parte – ci și în macro. Cred că e timpul să se migreze către sectorul independent și să existe un nou tip de concesie și cooperare între instituții și asociații. Teatrele de stat par a fi conduse cu o uriașă superficialitate, de la alegerea repertoriului și produsele exportate în sine, până la paginile de social-media pe care își promovează activitatea. Și vorbesc acum din perspectiva unui tânăr (punct), nu a unui tânăr actor. Am mulți prieteni care nu fac parte din „breasla noastră”, toți tineri, și sunt extrem de curios să le aud părerile despre teatrul din România, pentru că sunt „din afara cutiei”. Nu găsesc motive pentru a da sumele respective pe biletele la spectacol. Ceea ce e trist. Iar noi, ca trupă a teatrului Godot, cred că avem potențialul de a deveni ceva mai mult decât atât și că putem contribui la schimbarea de care am amintit mai devreme.

Și ce așteptări ai pentru tine?

Să mă bucur de tot ce mi se întâmplă și să cresc de la o zi la alta alături de colegii mei. Când mă uit la proiectele care sunt în desfășurare și care vor urma, mă gândesc în felul următor: noi suntem un nucleu de cinci actori care vom fi distribuiți, câte doi acolo, câte trei dincolo și tot așa, numai că în proiectele respective vom fi alături și de actori care au un bagaj profesional uriaș în spate, de la care tu ca tânăr poți să înveți enorm de multă meserie. Ceea ce mi se pare absolut perfect pentru evoluția mea ca actor – dar și ca om. În plus, mă încântă nespus de mult că am ocazia de a juca cu actori din diferite teatre. Dacă te duci într-un teatru de stat, lucrezi doar cu actorii teatrului respectiv – in majoritatea cazurilor, iar mie mi se pare necesar pentru un tânăr să aibă parte de cât mai multe întâlniri profesionale.

Ai vreun gând sau un crez personal despre ce înseamnă pentru tine să fii actor?

 Nu știu. Pentru mine, a fi actor înseamnă foarte multe lucruri, multe dintre ele neavând legătură cu aura misticoidă pe care a căpătat-o meseria noastră. Actoria nu e magie. Și totuși pentru unii, poate fi. Fiecare pe cont propriu. Fiecare actor care ține la craft-ul său cred că oferă în timp o însemnătate personală muncii sale. Pentru mine reprezintă nevoia de a fugi de mine și de a mă dezvălui în același timp. Cel puțin acesta este primul lucru care îmi vine în minte când mă gândesc la ce înseamnă a fi actor. Un paradox.

interviu realizat de Diana Parpalea

Vlad vă așteaptă la Godot pentru a-l cunoaște mai bine, în următoarele spectacole:

 

 

PARTENERI