Regia: Eugen Gyemant
Cu: Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu, Smaranda Caragea
Preț Bilet simplu: 60 lei
Ora: 8:30 pm
Cu: Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu, Smaranda Caragea
Preț Bilet simplu: 60 lei
Ora: 8:30 pm
„Bullets over Lipscani” după Woody Allen
Regia: Eugen Gyemant
Scenografia: Iza Tărțan
Cu: Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu și Smaranda Caragea
„Spectacolul este savuros, transformând nuvela lui Woody Allen într-o comedie alertă, plină de ritm, în cheia clasicelor „film noir” americane ale anilor ’40. Cele două personaje principale – detectivul şi tânăra femeie misterioasă care îl angajează pentru a-l găsi pe Dumnezeu (a cărui existenţă trebuie demonstrată dacă vrea să obţină o notă mare la lucrarea sa de masterat) – mitraliază replici cu aceeaşi uşurinţă cu care gloanţele le scapă din revolverul ascuns fie în buzunarul trenciului de detectiv, fie printre blănurile studentei care îşi schimbă mereu identitatea. Conţinutul acestor replici este, desigur, unul filozofic: existenţialiştii în frunte cu Sartre să îl fi omorât pe Dumnezeu, se întreabă detectivul chemat la secţia de poliţie să identifice un cadavru care se potriveşte portretului Celui Dat Dispărut. Sub acoperirea personajelor schematice din filmele poliţiste, Woody Allen strecoară o viziune ironică, îmbrăcată în tone de umor, asupra intelectualului contemporan, pierdut în labirintul reflexiei filozofice. La urma urmei, ce poate fi mai „sexy” decât un bordel în care fetele sunt specializate pe teme din opera marilor autori, începând cu Dostoievski şi terminând cu Proust.
În rolul unui detectiv a la Humphrey Bogart, plin de nerv, gata oricând să fenteze chiar şi Moartea câştigând un joc pe calculator de Mortal Kombat, Dan Rădulescu face dovada unei disponibilităţi histrionice veritabile, generând permanent surpriză. Smaranda Caragea intră cu uşurinţă în pielea unei întregi serii de femme fatale, accentuându-le deopotrivă profilul „psihologic.”
Un spectacol pe care trebuie să-l vedeţi, într-unul din locurile cele mai active scene ale teatrului independent, Godot Café Teatru.” (Anca Ioniță în TimeOut)
Spectacolul a obținut următoarele premii și nominalizări:
*Cel mai bun actor în rol principal la FNTI 2013 – Cătălin Babliuc
*Cel mai bun actor la Maratonul Teatrului Independent 2012 – Cătălin Babliuc
*Cel mai bun regizor la Maratonul Teatrului Independent 2012 – Eugen Gyemant
*Nominalizare pentru cel mai bun actor în rol principal la FNTI 2013