Limita de vârstă:
Preț Bilet simplu: 70 lei
Ora: 7:00 pm

Mădălina Pavăl Live Orchestra lansare album ROIESC

Mădălina Pavăl Live Orchestra lansează pe 28 mai ROIESC, un material discografic care a prins formă din dorurile, grijile și frământările ultimilor ani.

Mădălina a avut ocazia să strângă în jurul ei 13 muzicieni extrem de talentați care activează pe scena muzicii clasice în proiectul intitulat Mădălina Pavăl Live Orchestra, un demers atent curatoriat de producătorul și artistul Alexei Țurcan. Împreună au dat naștere pieselor de pe albumul ROIESC, un produs muzical care își dorește să repună în valoare tot ceea ce numim origini și rădăcini.
Așa cum o spune însăși denumirea sa (a roi – roiesc), prin intermediul fiecărui element component, începând de la melodii și continuând cu identitatea vizuală, mesajele cheie, videoclipuri, activări și evenimentele asociate, albumul își propune să antreneze în jurul său o dezbatere despre amprenta culturală și tot ceea ce ne reprezintă.
Întregul eveniment a fost construit pe ideea de happening cultural ca o îmbinare labirintică de momente performative surpriză, pregătite de artiștii invitați de trupă cu această ocazie specială. Concertul va fi unul sincretic și imersiv, în care muzica se întrepătrunde cu pasaje duioase de storytelling și dinamismul elementelor vizuale iar sesiunile de video – mapping completează virtuozitatea sonoră a ansamblului de muzicieni și aruncă un iz de magie peste Palatul Bragadiru.
Pe 28 mai Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan (acordeon, chitară) vor urca pe scena Palatului Bragadiru alături de Lucian Naste (chitară), Alex Corlan (bas), Ioana Turcu (flaut), Diana Ciudin (vioară), Sarah Andreescu (vioară), Larisa Retegan (violă), Mihail Grigore (violoncel), Iacob Artin Panighiant (contrabas), Alice Hristodor (harpă) și Philip Goron (percuție).
Intrare: 70 RON
Copiii sub 12 ani au acces gratuit atât timp cât sunt însoțiți de un adult plătitor de bilet.
Biletele au fost puse în vânzare în avans, în rețeaua www.iabilet.ro, atât în format electronic: https://www.iabilet.ro/bilete-madalina-paval-live…/, cât și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în tara. Se vor putea achiziționa bilete și la intrare, în seara evenimentului, în limita spațiului rămas disponibil.
Parteneri: Caii de la Letea, Unda Recording, Teatrul Godot, Asphalt Tango.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Hit Music Channel, Hotnews, Zile și Nopți, life.ro, IQads, Observator Cultural, Liternet, The Institute, The Curatorialist, Munteanu.
PARTENERI
Your message has been sent. Thank you!
Error.

GREAT THINGS COME TO THOSE WHO SIGN UP