Preț Bilet simplu: 70 lei
Ora: 5:00 pm
Mimaginabil
Misiune Mimposibilă
Mimaginabil este o întâlnire între două lumi, cea muzicală și cea a teatrului corporal. Este o joacă asumată, născută dintr-o întâmplare fericită, din întâlnirea unui actor-mim și a unui muzician-compozitor. Filozofia Mimaginabil este: ceea ce se aude se vede și ceea ce nu se vede se ascultă.
Iubitori de improvizație și amatori de satiră, cei doi artiști au încercat să creeze un gen inedit de spectacol, un stand-up comedy mimo-muzical. Misiune Mimposibilă este rezulatul eforturilor celor doi de a oferi un produs nou și inovator.
Misiune Mimposibilă este un spectacol de comedie bazat pe pantomimă, coregrafie și muzică. Cu o abordare plină de umor și lejeritate, spectacolul aduce în prim plan teme sociale actuale: un agent secret al forțelor speciale din România primește o misiune cât se poate de ciudată, aceea de a fi unicul reprezentant al României la Jocurile Olimpice. Astfel, duo-ul comic format din Alexandru Pribeagu și Nidal Ștefan, nu se teme să ne arate contradicțiile care macină omul modern sau chiar obșnința românului de a improviza și de a încerca să facă lucruri mărețe cu cât mai puține resurse.
Alexandru Pribeagu a absolvit cursurile Academiei Europeane de Teatru Corporal Magenia și ale Universității din Paris, unde a studiat teatrul. Interesat de beneficiile pe care practica unei activități artistice le poate avea asupra sănătații fizice și mentale integrează primul Master de art-terapie din România la UNATC. A jucat la Paris unde a fost membru al companiei le Collectif du K. Întors în România, în 2015 fondează asociația Imaginabil și în 2017 trupa Mimaginabil împreuna cu Nidal Stefan.
Nidal Ștefan își are sursa de inspirație în Universul care îl înconjoară. Format la Consevatorul din București, Nidal este și un autodidact căruia îi place să experimenteze cu un ansamblu vast de instrumente reușind să propună sunete si universuri sonore originale. Pasionat de teatru, compune muzica pentru spectacole jucate în teatrele de stat și spectacole independente. Astăzi se apropie de lansarea primul său album unde semnază atât muzica cât și versurile.