Ora: 7:00 pm

We are Blue Noise

Blue Noise este povestea antagonismelor care creează împreună o muzicalitate originală. Culoarea albastră te duce cu gândul la liniște, la melancolie, la armonie, în timp ce zgomotul reprezintă elementul perturbator, aducând disonanța. Blue este o referință și la labelul mitic de jazz Blue Note, jazz-ul fiind genul muzical aflat la baza repertoriului formației. Noise reprezintă toate celelalte influențe care îmbogățesc acest repertoriu. Cele două reunite spun povestea unei formații unice în România: șase voci creează muzică a cappella cum n-ai mai auzit!

Marina-Alexandra Arsene (sopran), Elena Mihai (mezzo sopran), Ana Dubyk (alto), Mihail Grigore (tenor), Bogdan Tudor (bas) și Denis Bolborea (percuție vocală/beatbox) formează “laboratorul de voci” unde experimentează, explorează şi se joacă cu o gamă diversă de sonorităţi pe care vocea umană le poate produce.

Marina Arsene a studiat la Universitatea Națională de Muzică București, unde s-a specializat în Compoziție-Jazz sub îndrumarea lui Mircea Tiberian. Împreună cu cariera sa de solist vocal, Marina este cadru didactic al departamentului de jazz la Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti din București. A participat la numeroase festivaluri din România și dincolo de granițele țării.

Elena Mihai este cântăreață și compozitoare, cu experiență în lucrul cu artiști de top din Țările de Jos, Belgia, Franța, Marea Britanie. Membru fondator a sextetului a capella „Blue Noise”, cu o vastă experiență în spectacole live în festivaluri și locații muzicale, inclusiv Sala Radio și Ateneul Român. Cu peste 10 ani de experiență în industria muzicală, a supravegheat și produs proiecte de la stadiul incipient până la final, a înregistrat voci pentru reclame și a compus muzică pentru publicitate.

Ana Dubyk a studiat jazz vocal la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 2018 a absolvit Masterul în cadrul secției de jazz a Conservatorului Prins Claus din Groningen, Olanda, cu un semestru în New York. A cântat în diferite cluburi de jazz și festivaluri din România, Olanda, New York, Germania și Republica Moldova. A colaborat cu muzicieni din România, Columbia, SUA, Coreea, Italia, Spania, Franța, Lituania și Rusia, precum Mircea Tiberian, John Betsch, Andrea Caruso, George Dumitriu, Albert Tajti, Michael Acker, etc. Printre proiectele sale se numără grupurile Blue Noise, From a Quiet Place sau Halcyon (proiect cu care a lansat primul său album în septembrie 2022).

Mihail Grigore este un muzician care își împarte cariera între arta instrumentală și cea vocală. Începe studiul violoncelului la vârsta de 11 ani, iar din 2015 se alătură grupului vocal Blue Noise, unde este tenor.  Viața de freelancer îl poartă către multe proiecte interesante precum concerte simfonice, concerte de muzică de cameră, trupe pop sau fusion (precum Madalina Paval Live Orchestra), trupe a cappella, spoturi publicitare sau colaborări în spațiul teatral.

Bogdan Tudor este un artist polivalent, absolvent al Academiei de Muzică București, secția instrument – corn, cu o bogată experiență vocală în Corul Național de Cameră – Madrigal. Este actor de voce pentru desene animate, voice over în publicitate în România, prezentator de emisiuni tv, jucând deasemenea în piese de teatru – toate acestea compun bagajul artistic ce îl ajută în realizarea proiectului său de suflet, Blue Noise. Faptul că a studiat canto clasic la Academia de Muzică, îl definește și ca o voce remarcabilă de bas. Are și o importantă experiență în muzica pop românească, fiind backing vocal în trupe cunoscute precum Ștefan Bănică Jr., The 50’s, Nicu Alifantis, Vama Veche și alții.

Denis Bolborea este performer, coregraf și sound designer. A absolvit UNATC în 2013, specializându-se în artă coregrafică. În căutările sale îmbină diverse tehnici de dans contemporan cu bagajul acumulat din dans urban și este interesat de conexiunea dintre voce și corp. În paralel se dezvoltă ca solist vocal și beatboxer, participând de-a lungul anilor în diverse proiecte în care se plasează la intersecția dintre aceste roluri. Din 2015 a colaborat ca performer și sound designer în cadrul colectivului Tangaj Dance, în spectacole precum Fabrica de Vise, Birdville, Aftertaste și Counterbody. În 2016 a demarat inițiativa Indie Box, „o cutie cu proiecte independente”, alături de Alexandra Bălășoiu, sub care dezvoltă proiecte de dans, muzică și terapie prin artă.  In 2018 creează solo-ul performativ Reality Check, inclus în trilogia Singing Bodies, și realizează un concert imersiv, alături de A-C Leonte, în cadrul proiectului IMU.  Dezvoltă proiectul independent KABLAT, în care creează muzică live prin looping vocal si beatbox, iar în 2020 lansează platforma BLIP – Beatbox & Looping International Platform.

PARTENERI
Your message has been sent. Thank you!
Error.

GREAT THINGS COME TO THOSE WHO SIGN UP